Croissante cu Nutella



Croissantele sunt foarte pufoase, moi și foarte dulci. Dacă preparați croissante pentru prima dată vi se va părea un pic cam greu, dar vă asigur că și mie mi s-a părut la fel, însă rezultatul final a fost fabulos. Veți avea nevoie de următoarele ingrediente:

- 250g făină albă 000, 20g de drojdie proaspătă, 125ml de lapte (jumătate de cană), două gălbenușuri de ou, 80g de zahăr, un vârf de cuțit de sare, 80g de unt topit, câteva picături de ulei esențial de portocală și lămâie, un borcan de Nutella (12 linguri), zahăr pudră pentru asezonare.

Preparare: Încălziți laptele și dizolvați în el drojdia cu o lingură de zahăr și presărați puțină făină. Dați la o parte și acoperiți amestecul pentru 10 minute. Puneți untul la topit. Puneți într-un castron făina, un vârf de cuțit de sare, zahărul rămas, gălbenușurile și uleiurile esențiale. Adăugați mixtura de drojdie cu lapte și untul topit. Amestecați până obțineți un aluat moale și omogen. Puneți aluatul într-un castron uns cu ulei și lăsati-l până își dublează volumul (aprox. o oră și jumătate). Pregătiți blatul pe care veți pune aluatul presărând puțină făină pe el. Împărțiți aluatul în două. Întindeți ambele părți de aluat în formă de cerc mare. Trebuie să fie subțiri. Împărțiți cercurile în câte 6 triunghiuri. Aplicați pe fiecare triunghi câte o lingură plină de Nutella și rulați până la capăt, în formă de croissant. Strângeți bine capetele croissantului format pentru sigilare. Acum, încălziți cuptorul la 180°C și coaceți timp de 12-15 minute. La final presărați niște zahăr pudră peste croissante. Poftă bună!

POSTĂRI ALEATORII